Vanghelis

In acest articol nu mi-am propus sa fac o istorie a muzicii, nu mi-am propus nici sa vorbesc despre genuri muzicale, nici macar sa fac reclama vreunui artist sau formatii cunoscute. Nu vreau sa fac polemica si nici sa promovez nume in detrimentul altor nume, las toate aceste lucruri in seama specialistilor. Voi incerca sa vad muzica din punctul de vedere al unui „consumator” si in aceeasi masura sa patrund dincolo de partea vazuta a celor pe care-i stim drept „muzicieni”. De aceea, orientarea pe care o va capata acest serial va fi spre muzica asa-zis ambientala, cea pe care o folosim atunci cind meditam, cind scriem, cind vrem sa cream un mediu placut, cind vrem sa ne odihnim. In general autorii care se incadreaza in acest gen sunt mai putin cunoscuti sau mediatizati, nu prezinta un interes atat de mare in mas-media, poate si din cauza ca de numele lor nu se pot lega scandaluri de presa si reportaje senzationale. Pentru inceput va voi prezenta, asa cum poate nu l-ati cunoscut, pe Vangelis. Trebuie sa mentionez ca sursele folosite sunt: Telegraph Sunday Magazine;Steve Collins interview;Polyphony (SUA);Nightlife (Australia);Sony Music Entertainment;Site-ul http://www.elsew.com
Cine este Vangelis?Celebru muzician si compozitor grec. Compune si interpreteaza in special muzica instrumentala si coloane sonore pentru film. De-a lungul carierei sale, a cochetat cu mai multe genuri de muzica si s-a dovedit a fi foarte greu de categorisit, numeroasele sale albume purtand marca „muzica de sintetizator”, „new age”, „rock progresiv”, „rock simfonic”, „muzica spatiala”, „muzica electronica” etc. Nici unul din acesti termeni nu reprezinta cu exactitate stilul sau pentru ca muzica sa este prea variata pentru a fi prinsa intr-un singur cuvant. „Pentru a avea o muzica universala, noi trebuie sa simtim universal. Trebuie sa scapam de punctele noastre de referinta si de credintele noastre cotidiene. Este OK sa fii englez, grec sau american, dar trebuie sa vedem ca suntem cu totii pe pamant si cu totii suntem unul” spune Vangelis. In legatura cu codul sau de creatie, ne induce pe toti in eroare; intregul Univers a fost si este la mana sa. Vangelis o numeste mai simplu „memorie”. „Ei bine, cred ca muzica ne inconjoara in tot spatiul. Este in natura. Ne imbaiem in sunet. Putem foarte bine s-o auzim sau nu. Daca suntem disponibili, muzica va veni la noi. Eu nu sunt decat un radar care primeste mesaje de la sfere”.Numele sau complet este Evanghelos Odyssey Papathanassiou si s-a nascut pe 29 martie 1943 intr-un oras mic in apropiere de Volos, Grecia. Provine dintr-o familie bogata care a vrut sa-l directioneze de la bun inceput catre o scoala buna. „A fost ingrozitor si nu am invatat nimic”, spune el. „Am cantat nebuneste la pian, dar niciodata nu am stricat sau distrus ceva. Totul a fost pentru sunet”. A inceput sa cante la pian la varsta de 4 ani si prima sa aparitie publica cu propriile compozitii a fost la varsta de 6 ani. „Cand am avut sase ani, am cantat la pian pentru aproape doua mii de oameni. A fost un recital, dar am cantat propria mea muzica pentru ca nu am putut sa invat altceva. Eu pot doar sa improvizez. Chiar si acum, cand dau un concert, niciodata nu stiu ce voi canta. Compun pentru momentul concertului. Si cand aveam sase ani am facut acelasi lucru”. In perioada studentiei, a fost partea importanta a unui grup pop de succes din Grecia numit „Forminx”. „Nu a fost o abordare profesionala de a face bani. A fost doar ideea noastra de a ne distra. Nu avea nimic de a face cu muzica”. In 1960 Vangelis se muta la Paris – „nimanui nu-i place sa traiasca in dictatura” spunea el. Acolo a pus bazele celui mai popular grup muzical al Europei acelei vremi, Aphrodite's Child. „A fost o dezvoltare naturala, ne-am strans laolalta niste prieteni de la universitate. Am format acest grup in special pentru a putea sa cantam jazz. In esenta a fost un grup de amatori. Niciodata nu ne-am gandit sa devenim profesionisti sau sa facem bani cu muzica. Dar in mod destul de bizar, am devenit atat de celebri in Grecia incit am ajuns sa cantam in fata a zeci de mii de oameni pe stadioane. Am simtit asta ca pe un succes isteric: oameni care tipa, garzi personale, toate lucrurile obisnuite ale acestei noi vieti. Asta a fost prima experimentare a succesului enorm. Am fost norocos ca am avut aceasta experienta atat de devreme. A fost ca un vaccin”. Vangelis a folosit grupul ca pe un prim pas in industria muzicala, dupa care si-a extins explorarea muzicii si sunetului prin electronica. Conform parerii lui, popularitatea grupului a fost aproape o insulta fata de aspiratiile sale. „Am avut vanzari de milioane, apoi altele. Urasc daca un proiect in care sunt implicat – si care nu-mi place in mod special – devine un succes. Fac lucruri carora nu le pot rezista in momentul respectiv, dar nu am nici un regret dupa aceea”. In 1970 grupul se destrama si Vangelis porneste o cariera solo. „La inceput a trebuit sa fac unele mici compromisuri, pentru a dovedi ca pot avea succes si ca pot sa fac destui bani pentru a face tot ce vreau. Libertatea si independenta sunt foarte costisitoare”. La mijlocul anilor 70 Vangelis paraseste Parisul pentru Londra, locul unde si-a fondat propriul laborator / studio, permitandu-si astfel dezvoltarea teoriilor sale asupra muzicii si sunetului. „Intotdeauna a fost vorba de nevoia mea primordiala care a durat ani de zile, de a gasi un instrument care ar putea sa-mi ofere o extensie a sunetului. Singura mea solutie a fost sintetizatorul. Bineinteles, sintetizatoarele pe care le aveam la vremea aceea nu erau atat de flexibile ca cele de acum. Acum avem instrumente reale dar la inceput erau destul de primitive. Astazi, pentru a canta la sintetizator ai nevoie de tot atata tehnica cit iti trebuie pentru a canta la vioara, trompeta, flaut, sau oricare instrument conventional. Clapele sunt atat de sensibile acum, incit intr-adevar poti pune foarte mult sentiment in ele. Intr-adevar este extraordinar, pentru ca sintetizatoarele sunt inventate destul de recent, 12 ani sau pe aproape. Pe cind pianul, instrumentul cel mai cunoscut, a avut la dispozitie 200 ani pentru a fi construit. Asa ca este extraordinar ca in 12 ani am construit sintetizatoarele, instrumente pe care le putem considera printre cele mai performante”.
„Heaven and Hell”, „Albedo 0.39”, „Spiral”, „Beaubourg”, „China” si „See You Later” – ca intotdeauna, compuse, cantate si create de Vangelis – sunt exemplele rezultante ale fuziunii aproape complete intre acustica si instrumentatia electronica, un pionier al sunetului care curand isi castiga aplauzele unanime. La inceputul anilor 80 a realizat doua albume de muzica traditionala impreuna cu actrita Irene Papas, de asemenea si o serie de albume cu Jon Anderson de la grupul „Yes”. In 1982, coloana sonora pentru „Chariots of Fire” a cistigat Oscarul si i-au asigurat lui Vangelis succesul international, succes chiar mai mare decat cel pe care-l cunoscuse pana atunci. „Multi m-au presat sa merg in America pentru Oscar” spune el, „dar mie nu-mi place sa fiu fortat, mai ales pentru motivul acesta. Urasc ideea de competitie”. Dupa acest eveniment, si-a ales pentru urmatoarele sale proiecte de film „Blade Runner” (regizat de Ridley Scott), „Missing” (regizat de Costas Gavras) si „Antarctica” (regizat de Koreyoshi Kurahara) – toate trei realizand un succes comercial major, pe masura succesului artistic, Antarctica devenind cel mai mare film de lung metraj realizat vreodata in Japonia. La un moment dat i s-a spus ca trebuie sa scoata un album al lui „Blade Runner”. „De ce? Eu scriu muzica in fiecare zi, nu pot sa fac 20 de albume pe an doar pentru a satisface niste oameni de afaceri. Fac muzica pentru ca imi place si voi realiza un album atunci cand vreau eu. Dar este imposibil sa explic asta industriei de muzica. Daca voi deveni cel mai mare creator de muzica din Hollywood, va fi foarte neplacut pentru mine si ma va distruge. Nu ma voi lasa prins intr-o cursa absurda a dorintelor, unde esti obligat sa creezi succese repetandu-te pe tine insuti tot timpul. Poate ca stilul meu este neobisnuit in aceasta industrie, dar si pentru mine este neobisnuit sa fiu in aceasta afacere. Sunt bagat in asta doar pentru ca am nevoie creez ceea ce vedeti in jurul vostru”. Tot in timpul anilor 80, Vangelis si-a adaugat in repertoriul sau si colaborari de muzica pentru teatru si balet. In 1983, impreuna cu Irene Papas, a compus muzica pentru piesa lui Michael Kakoyannis, pusa in scena in amfiteatrul antic de la Epidavros in Grecia. In 1989 primeste premiul anual „Max Steiner” pentru compozitie si prezentare de muzica de film. Vangelis considera ca „muzica este ca un cod. Ea contine toate secretele, lucruri pe care noi nu le intelegem. Pana acum am folosit multe filozofii pentru a intelege anumite lucruri. Dar muzica este ca un martor la toate creatiile”. Anii 90 incep cu realizarea albumului „The City”. In 1991 Vangelis este membru al juriului la „Cannes Film Festival”. De la acolo a mers in Olanda, unde a orchestrat si a dirijat un eveniment live, in aer liber, pentru „Europe's Eureka Project”, si unde atragere o audienta de peste 250.000 de spectatori. In vara aceluiasi an gazduieste in beneficiul guvernului grec Ziua Internationala a Poeziei, un concert de gala pus in scena la Teatrul Herod Atticus sub Acropole. Un tribut adus artei si literaturii, concertul a mai prezentat si vedete precum Alan Bates, Fanny Ardant si mezzo-soprana Markella Hatziano. In 1992, in Paris, Vangelis a compus si inregistrat coloana sonora pentru thrillerul psihologic al lui Roman Polanski, „Bitter Moon”. A urmat dupa aceea coloana sonora a filmului „1492 – Conquest Of Paradise”, poemul lui Ridley Scott despre Cristofor Columb. Tema muzicala a filmului „1492” a fost in fruntea topurilor in toata lumea, si curand a devenit piesa cu cea mai mare vanzare in istoria clasamentelor din Germania. Albumul „1492” a castigat discul de aur si de platina in peste 17 tari, incluzand Belgia, Franta, Olanda, Italia, Spania, Austria, Marea Britanie si Canada, culminand cu o dubla victorie in Germania – castigarea prestigiosului premiu german „Echo Award” la categoria „Artistul international al anului 1995” si castigarea Leului de Aur la categoria „Cea mai buna coloana sonora”. Lui Vangelis i s-au mai decernat in anii 90 inca doua premii pentru merit si distinctie. In 1994 realizeaza albumul pentru filmul „Blade Runner”, adaugand cateva piese noi. Numerosi critici incep sa considere „Blade Runner” unul din cele mai bune filme ale secolului XX, iar coloana sonora – conform criticilor de pe Internet – „a devenit la fel de legendara precum filmul insusi”. Inspirat de pictorul El Greco, Vangelis – in asociere cu Galeriile Nationale de arta din Atena – a condus in 1995 o campanie pentru cumpararea tabloului „Sf. Petru” si pentru fondarea un cont al Galeriei Nationale, ca aceasta sa poata continua sa achizitioneze mari lucrari de arta. Fiecare din cele 3.000 de copii ale editiei limitate Vangelis – un pachet special numit „Tribute To El Greco” (CD cu piese la care participa si celebra soprana Montserrat Caballe si tenorul grec Konstantinos Paliatsaras) – au fost vandute in exclusivitate prin Galeria Nationala ca obiecte de arta, contribuind astfel substantial la fondurile acesteia.In 28 iunie 2001, Vangelis a realizat un spectacol monumental cu simfonia sa corala, Mythodea, la Templul Olimpic al lui Zeus din Atena – primul mare concert tinut vreodata in acest loc. Au mai fost prezente si sopranele Kathleen Battle si Jessye Norman, precum si Orchestra Metropolitana din Londra, Corul de 120 de membri ai Operei Nationale din Grecia si douazeci si opt de percutionisti. Probabil ca modul in care Vangelis ar putea sa ne comunice muzica sa mai instantaneu si mai direct decat deja o face, ar fi prin telepatie, de la mentalul sau la al nostru.„... si de fiecare data cind imi amintesc, descopar si dezvalui mereu altceva”.