-=- Refulare -=-

Ma-ntreb adesea; se poate minti pasional? O viata lipsita de pasiune are gust de cucuta indoita cu apa. Nici nu traiesti nici nu mori, iata conditia absoluta a eu-lui marunt, a oamenilor ce traiesc omogen si searbad.
Traind, am invatat sa mor. De n-as fi gustat din plin din falsul de fatada al oamenilor nu mi-as fi permis riscul de a orbecai spre adevaruri. Caci numai cunoscand falsul poti gusta din seva amara a realitatii. Imi inalt strigatul spre cer. E singurul si cel mai de pret lucru pe care conditia mi-l permite. Mai degraba blestem decat ruga, glasul mi se preface-m cioburi albastre ce se reintorc intotdeauna in mine.
Vrajitoare nebune! Nu-mi mai prefaceti noptile-n alb, rasaritu-n apus sangeriu si suspinul in sarut de curva! Am invatat sa vietuiesc alaturi de minciunile ce va ajuta sa mergeti mai departe ori sa muriti. Altfel ce rost ar mai avea realitatea lipsita de stangacia cu care o negati?
Suntem uniti de urzeala nevazuta a neputintelor. Cand de la celalalt capat ti se reteaza ombilicul firav ce te lega de viata incepi sa te rusinezi de temerile tale. Iti asezi la capatai lumanarile ce au sa-ti lumineze moartea. Materia din mine ar cadea in racoarea uitarii. Am mai spus-o parca… mi-as scoate inima si as arunca-o la caini. Apoi risipit aiurea prin burdufuri hamesite m-as lamuri in privinta sufletului meu. Cand imi intorc privirea spre cararile batatorite ale trecutului imi aflu parca prezentul si viitorul. Aceiasi oameni legati la ochi si cu trupurile tremurande ce se pandesc unul pe celalalt ca-ntr-un joc de-a pitita cu moartea. Cum ai putea sa condamni un om la existenta? Uneori realizez ca traind, n-am alt rol decat disparand, sa demonstrez tuturor ca pot fi inlocuit cu ceva mai real. Temator, am incercat sa-mi extrag falsul carnii fara anestezie. In golul ramas izvorasc radacinile firii mele. Mi-am smuls cerul de deasupra si pamantul de sub picioare si le-am terfelit. In bezna pustiului nicaieri mi-am regasit nesansa existentei. In inima-mi zornaie destramate zalele lantului propriei mele vieti. In intunericul sufletului mei e vraiste. Mi-am cheltuit sufletul pe nimicuri. Acum, obosit de-atatea reintoarceri in mine n-am sa mai pot pleca.
Aruncati-ma intr-o cusca convenabila voua si lasati-ma sa adorm! Apoi omorati cu pietre animalul ce n-a crezut in absoluturi de recuzita si stalciti in bataie trupul ce-a indraznit sa poarte suflet!